Deschid manualul, doar ca să-l las în pace…

Ascult cum boxele mele prind radio… Nu, nu știu de ce, dar boxele mele (dacă nu e volumul dat extrem de tare), nu numai că bârâie, dar prind și radio. Astfel ascult eu Inna combinată cu The Smiths. De fapt, de ce să mai pornesc iTunes, când am muzica asigurată dacă pur și simplu pornesc boxele? Bună întrebare.

Bineînțeles, asta e doar o chestioară care mă duce cu gândul departe de cealaltă parte a biroului, unde se află manualul pentru admitere. Da, m-am apucat, am citit o parte din primul capitol, am colorat tot cu markere ca o fată conștiincioasă ce sunt! M-am apucat să iau și notițe în caiet de pe prima pagina… dar apoi m-am oprit.

Nu știu, cum aflu ce mă oprește? Un răspuns simplu ar fi lenea, dar parcă e mai complicat de atât. Serios, no! Parcă mă sperie toată informația aia, nu știu de unde și cum să o apuc ca să și rețin și să înțeleg tot. Poate îmi lipsește și motivația.

Da, da, mă repet, dar dacă asta îmi preocupă mie cca 83% din gânduri, ce să fac?

Lasă un comentariu

Vrei să primești un e-mail de câte ori apare ceva nou pe blog? Atunci abonează-te la RSS Feeds, în stânga!