De ce nu mă consider timidă.

Multă lume îmi spune că sunt timidă. Dar eu nu mă consider timidă. Adică, pentru mine o persoană timidă este o persoană care se teme oarecum de contactul cu alte persoane, în sensul că nu se simte în largul ei alături de persoane străine, are emoții în astfel de situații, nu știe cum să reacționeze.

TIMÍD, -Ă, timizi, -de, adj. (Despre oameni; adesea substantivat) Lipsit de îndrăzneală, de încredere în sine; sfios, rușinos; (despre însușirile sau acțiunile oamenilor) care dovedește, trădează o astfel de fire. – Din fr. timide, lat. timidus.

Pe când eu nu mă regăsesc în asta. Adică, da, e adevărat că nu simt nevoia să fiu prietenă cu toată lumea… dar, na, nu e pentru că mi-e frică să fiu respinsă sau ceva de genul… mai exact, e pentru că puțin îmi pasă.

"Hate" is a strong word.

Henna’d

Da, ştiu, nu am mai scris de o lună, sincer nici nu prea am avut chef.

Dar s-a întâmplat ceva!

Eu de mult visam la păr roşu, în primii doi ani de liceu mi-am făcut şuvite roşcate de două ori cu vopsea chimică. Mi-era frică să îmi vopsesc tot părul pentru că ştiam îl va strica destul de tare – adică, se vedea şi pe şuvite. Deci nu am mai visat o vreme la altă culoare de păr, până când cineva mi-a zis de henna. Dar credeam că pe aici nu se găsește, îmi găseam tot felul de scuze, etc etc.

În orice caz, anul ăsta am început să mă interesez mai amănunțit și am găsit în prima farmacie în care am căutat, exact de care mă gândeam să îmi comand de pe internet.

Deschid manualul, doar ca să-l las în pace…

Ascult cum boxele mele prind radio… Nu, nu știu de ce, dar boxele mele (dacă nu e volumul dat extrem de tare), nu numai că bârâie, dar prind și radio. Astfel ascult eu Inna combinată cu The Smiths. De fapt, de ce să mai pornesc iTunes, când am muzica asigurată dacă pur și simplu pornesc boxele? Bună întrebare.

Bineînțeles, asta e doar o chestioară care mă duce cu gândul departe de cealaltă parte a biroului, unde se află manualul pentru admitere. Da, m-am apucat, am citit o parte din primul capitol, am colorat tot cu markere ca o fată conștiincioasă ce sunt! M-am apucat să iau și notițe în caiet de pe prima pagina… dar apoi m-am oprit.

Nu știu, cum aflu ce mă oprește? Un răspuns simplu ar fi lenea, dar parcă e mai complicat de atât. Serios, no! Parcă mă sperie toată informația aia, nu știu de unde și cum să o apuc ca să și rețin și să înțeleg tot. Poate îmi lipsește și motivația.

Da, da, mă repet, dar dacă asta îmi preocupă mie cca 83% din gânduri, ce să fac?

Răscruce de drumuri.

Pentru că mă aflu într-un moment delicat al vieții mele, vreau să îl abordez în cel mai potrivit mod posibil. Trebuie să fac alegeri peste alegeri, pregătiri peste pregătiri, dar să îmi și pun întrebări în fiecare zi. Nu sunt genul de persoană care nu se preocupă de viitorul său, nu sunt obișnuită să mă las în voia sorții și nici nu vreau ca altcineva să aleagă pentru mine. Nu aștept, nu pierd vremea fără rost. Dacă pot, fac ceva.

Mă așteaptă… nici nu pot să zic, parcă mă tem. Dar încerc: sfârșitul liceului, bacul, admiterea. Uite că am reușit! Nici nu știu la ce să mă aștept. Deși nu îmi place să pierd vremea, adevărul e că nici nu știu de unde să încep cu pregătirile acum. Acum câțiva ani a fost mult mai ușor, de data asta nu știu cum să apuc taurul de coarne. Văd că alții nu își fac nicio grijă, dar pe mine asta mă roade în fiecare zi. Oricâte planuri de acțiune îmi fac, nu pot să le și fac să funcționeze. Mă stăpânesc emoțiile… mai bine zis, frica. Frica de eșec.

De la ce pornește această frică?